Dan Petrescu l-a avut în staff-ul său pe Costin Curelea pentru mai mult de o sută de meciuri, la CFR, dar și la Kayserispor. Actualul selecționerul de la naționala ROmâniei U20 nu este surprins că „Bursucul” se întoarce la CFR, dar îl miră momentul ales.
Deocamdată, Dan Petrescu nu a ajuns în România pentru că trebuie să-și regleze situația cu cei de la Jeonbuk.
Dan Petrescu a mai antrenat-o pe CFR Cluj în trei perioade și a câștigat numeroase trofee alături de echipa din Gruia.
Tehnicianul de 56 de ani a mai antrenat în țări ca Polonia, Rusia, Qatar, China, Emirate sau Turcia.
„Mă surprinde nu că vine la CFR și că ar veni așa repede. Poate din vară aș înțelege. CFR-ul e ca și casa lui. Depinde de discuțiile care au fost între dânsul și domnul Varga. Bănuiesc că au rămas în relații foarte bune. Se știe că revine cu drag la Cluj. A rămas discuția pentru viitor, în momentul în care a plecat”, a spus Curelea la Prima Sport.
Selecționerul de 39 de ani nu-l vede pe Dan Petrescu antrenând în altă parte: „E dificil să antreneze în altă parte. CFR este clubul care îi pune la dispoziție cam tot ce are nevoie. Nu este ușor nici acolo de lucrat, dar Mister știe foarte bine să gestioneze lucrurile acolo. Cu siguranță că lucrurile vor merge foarte bine pentru anul viitor. Acum, din scurt nu știu dacă poate să facă minuni așa repede, mai ales că e distanța mare față de FCSB. Dar, oricum, pentru CFR și fotbalul românesc este un lucru foarte benefic”
Dan Petrescu ar urma să aibă un salariu de 30.000 de euro lunar la CFR Cluj.
Costin Curelea recunoaște că a lucra în staff-ul lui Petrescu înseamnă să ai parte de foarte mult stres din partea antrenorului, dar spune că aceasta este rețeta performanței: „Așa este, dar stresul este benefic pentru performanță. Altfel nu cred că se poate. Dacă stai doar la terasă sau în fața televizorului nu ai cum să reușești. Greu este în fotbal oriunde. Este un antrenor care cere mult atât de la secunzi, cât și de la jucători și de la conducere, dar dacă îți place ceea ce faci niciodată nu ți se pare mult”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER